Gastronomia în jurul Budapestei

Aventurați-vă într-o excursie gastronomică pentru a degusta preparate ungurești unice, care pot fi dificil de pronunțat, dar sunt ușor de savurat.

Cotul Dunării din nordul Budapestei are o bogată tradiție gastronomică, fiecare orășel cerându-și dreptul la glorie. Tahitótfalu este cunoscut pentru căpșunele sale – sărbătorite în fiecare primăvară la Festivalul Căpșunelor – întrucât beneficiază de combinația ideală de apă și soare pentru a crește. Puteți savura delicioasele fructe proaspăt culese chiar și în formă lichidă – dacă vă face plăcere un lichior dulceag, vinul de căpșuni este o delicatesă incomparabilă. Szentendre, un oraș fermecător cu străzi pietruite care emană romantism este de mult refugiul preferat al artiștilor și merită vizitat în special în jurul Zilei Sf. Martin în noiembrie. Skanzen – un muzeu etnografic în aer liber – organizează un festival care recreează vechi tradiții folclorice și întreaga familie poate gusta pe săturate din toate preparatele de gâscă imaginabile. În Szentendre sunt și restaurante elegante, ce vă pot oferi finalul perfect după o zi petrecută prin muzee și galerii.. Cel mai bun lángos – aluat prăjit în ulei, o specialitate ungurească – se poate servi pe o alee minusculă tocmai la ieșirea din piața principală. Dacă călătoriți mai înspre nord veți ajunge la Visegrád, scaunul medieval al Regelui Matei. După ce admirați priveliștea uluitoare din castelul din vârful dealului, bucurați-vă de un festin regal la Restaurantul Renaissance. Esztergom este remarcabil pentru bazilica sa magnifică, la fel de impresionante fiind și restaurantul boltit și pivnițele de vin de dedesubt. Prímás Pince oferă preparate specifice din fiecare regiune istorică a Ungariei, punând un accent special pe Felvidék (care este acum în Slovacia), precum pateul din ficat de pui amestecat cu prune de la Banská Bystrica și o selecție formidabilă de vinuri. În timpul monarhiei austro-ungare, Palatul Regal de la Gödöllő era refugiul preferat al Reginei Elisabeta, și încă puteți să gustați favoritele acesteia, bomboanele de ciocolată și limonada violet. Gödöllő este cunoscut în general pentru produsele sale de calitate superioară, care alimentează cu ingrediente multe din bucătăriile restaurantelor din Budapesta. Nu există niciun festival fără Töki Pompos, denumit adesea pizza ungurească, însă trebuie să încercați varianta autentică în locul unde a fost creată, Zsámbék. Poporul Sváb s-a așezat în Bazinul Zsámbék, aducând cu el tradițiile culinare din Germania și adăugând arome noi și unice bucătăriei maghiare.

Un han de țară este cunoscut sub numele de csárda și oferă cazare în stil unguresc, porții generoase de mâncare tradițională, simplă și gătită ca la mama acasă și deseori o formație țigănească care cântă live și adaugă o notă picantă mesei. Vizitați Kemencés Csárda în Bodor Major aproape de Szentendre, Sarlóspusztai Tanyacsárda la aproximativ 70 km de Budapesta în direcția Kecskemét sau Tornyos Csárda în Domonyvölgy, la 15 km de Gödöllő. Între timp, un număr tot mai mare de restaurante vine în întâmpinarea pretențiilor moderne, abordând într-un stil nou rețetele tradiționale și utilizând tehnici contemporane și cele mai bune ingrediente locale, precum Rosinante Fogadó din Szentendre.